Un deal înconjurat de păduri, din judeţul Botoşani, este considerat unul dintre cele mai bântuite locuri din nordul României. Localnicii îl evită şi spun că mulţi au pierit sau au rămas mutilaţi pe viaţă după ce ar fi căutat nişte comori blestemate în aceste locuri, scrie Adevarul.
La peste 50 de kilometri de municipiul Botoşani, adică la aproape o oră de de mers cu maşina se află Dealul Măgura, cel mai înalt punct al judeţului - 386 de metri. Dealul veghează satele din comuna Ibăneşti, dar şi o uriaşă zonă împădurită, inclusiv Codrii Herţei, la graniţa dintre România şi Ucraina. În mijlocul verii, pe Măgura este răcoare, ca la munte. Localnicii, care nu calcă aproape niciodată pe această înălţime, spun că fiorii vin nu numai de la altitudine, ci şi de la grozăviile paranormale care s-ar ascunde pe Măgura. Datorită acestor legende, cu urme de locuire de acum 20.000 de ani, dealul Ibăneştiului este considerat unul dintre cele mai bântuite locuri din Moldova. Dealul „necuratului“ şi spiritele morţilor
De pe dealul Măgura din Ibăneşti oricine poate vedea o bună parte din drumul Dorohoi-Darabani şi multe dintre aşezările care se întind de la Pomârla până către Cristineşti şi chiar dincolo de graniţă, pe zeci de kilometri pătraţi. A fost mereu un punct strategic pentru comunităţile umane. Arheologii au descoperit, de altfel, urme ale omului de încă acum 20.000 ani pe acest teritoriu. Pe dealul Ibăneştilor se află şi ruinele unei cetăţi dacice, dar şi ale unui fort medieval, apărat de o familie de boieri războinici care vegheau drumul comercial ce mergea dincolo de vadurile Prutului. Cu o istorie milenară, dealul dă fiori localnicilor, mai ales celor în vârstă care-i mai ştiu poveştile şi legendele.
Dincolo de vânturile care bat culmile golaşe ale dealului, oamenii spun că, uneori, pe Măgura apar focuri în diferite culori şi umbre ale spiritelor care bântuie. În anumite zile din an, urlete înfricoşătoare izbucnesc de pe deal. Oamenii sunt convinşi că pe deal au avut loc crime, războaie şi grozăvii din vremuri de demult.
”Acolo sus pe deal nu este lucru curat. Nopţile se văd flăcărui aşa colorate. Se spune că au fost şi lupte acolo, au murit oameni. Alţii vorbesc de tot felul de comori păzite de necuratul”, spune Vasile Racu, un sătean în vârstă, din Ibăneşti.
Nea Fanu, un alt sătean, povesteşte că pe deal se aud bocete şi vaiete de i ridică părul în cap trecătorului. „
Urlă ceva, domne, de te paralizează. Apoi îţi vine să fugi unde apuci, aşa teamă strecoară în suflet. O dată şi gata. Câteodată, se văd şi flăcări, altădată ca zăngănit de arme. Doamne ne păzeşte ce-o fi. Şi noi am auzit de la bătrâni poveştile astea. Ciobanii când merg cu oile, ocolesc vârful dealului, că acolo a fost şi cetate şi mănăstire şi fac cruce cu limba. Ferească Dumnezeu!”, spune bătrânul.
Măcelul călugărilor şi comoara blestemată De altfel, şi cei care au cercetat zona sau au aprofundat istoria comunei spun că un sâmbure de adevăr există. Nu legat însă de paranormal, ci de faptul că, într-adevăr, ar fi avut loc evenimente întunecate pe vârful dealului. Pe un versant se află cetatea dacică, iar pe celălalt urmele unei vechi mănăstiri medievale.
Mănăstirea a fost arsă complet de tătari, iar tot ceea ce a mai rămas din ea este pământul răscolit şi câteva bucăţi de piatră. Profesorul Octavian Vitcu, localnic din Ibăneşti, a studiat bine istoria locului. Acesta spune că mănăstirea a fost ridicată de boierii locului, în vremea lui Ştefan cel Mare.
"Legendele spun că aici, pe Măgura, a fost o mănăstire de călugări, ridicată în timpul lui Ştefan cel Mare. A fost construită sub patronajul boieroaicei Maria Ibăneasa. Mănăstirea ar fi fost ridicată în memoria fiului şi soţului ei, morţi în luptele lui Ştefan cu polonezii. Boieroaica era bogată şi a dotat mănăstirea cu averi importante, în special odoare bisericeşti din aur, inclusiv clopote din aur“, spune Octavian Vitcu.
Mănăstirea a fost însă distrusă după ce puterea boierilor Ibăneasa ar fi pălit. Un grup de tătari ar fi distrus totul în secolul al XVII-lea.
„Un grup de tătari atraşi de bogăţia mănăstirii ar fi atacat-o. Avea doar palisadă, nu şi zid de piatră. Au incendiat mănăstirea şi au ras-o de pe faţa pământului. Pe călugări i-ar fi ucis până la ultimul. Erau supăraţi că nu au găsit averi. Nu ştiau că toate odoarele le-au îngropat din timp, încă de când au aflat că tătarii au început jafurile în zona Dorohoiului.”, spune profesorul botoşănean.
De altfel, spune Ocravian Vitcu, stareţul ar fi lăsat un blestem cumplit. Cel care va căuta şi va lua comoara să surzească şi să muţească. Odoarele ar fi păzite şi acum de sufletele morţilor, ascunse în adâncurile dealului.
„Surd şi mut să rămână până la moarte. Să n-aibă parte de mormânt. Numele lui şi al neamurilor lui să fie acoperite de ocară“, spunea blestemul stareţului Iosif. Se presupune că erau odoare scumpe inclusiv un tezaur monetar.
