Societatea comercială Eltrans SA, al cărei acționar unic este Consiliul Local al municipiului Botoșani. va concedia 17 dintre angajați. Directorul Eltrans, Victor Ivănescu, a declarat, vineri, că măsura concedierii vine ca urmare a reorganizării societății.
El spune că toți cei 17 salariați care își vor pierde locurile de muncă sunt vatmani sau personal de întreținere, care a refuzat să urmeze cursuri de recalificare pentru a putea conduce autobuzele noi, pe care firma le-a achiziționat pentru a înlocui tramvaiele, pe perioada derulării investiției de schimbare a căii de rulare.
Toți salariații concediați vor primi câte 12 salarii compensatorii, așa cum prevde Contractul Colectiv de Muncă, încheiat la nivelul societății Eltrans.
https://www.botosaninews.ro/443627/economic/o-societate-din-subordinea-consiliului-local-trimite-angajati-in-somaj-le-vor-fi-platite-salarii-compensatorii/