Un tânăr a fost reținut de polițiști pentru furt. Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 18 ani, din municipiul Botoșani, care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 29 iunie, profitând de neatenția persoanei vătămate, un bărbat de 47 de ani, i-a sustras, din borseta pe care o purta pe umăr, suma de 2.000 de lei. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.
https://www.botosaninews.ro/440614/social/un-tanar-din-botosani-a-furat-borseta-cu-bani-de-pe-umarul-unui-barbat-individul-retinut-de-politisti/