ADS
ADS
ADS
Bărbatul care s-a sinucis în Penitenciarul Botoșani era încarcerat pentru omor
STIRI
Published on 09/06/2020

Bărbatul de 46 de ani, care s-a sinucis în Penitenciarul Botoșani, era încarcerat pentru omor. Acesta era din localitatea Mănăstirea Humor, din județul Suceava și a fost dus în Penitenciarul Botoșani, luna trecută, pentru că și-a ucis fratele, un bărbat de 49 de ani, în Vinerea Mare.

Cei doi s-au luat la ceartă, iar suceveanul de 46 de ani a luat un cuțit cu care l-a înjunghiat pe fratele său. Deținutul se afla la izolare, unde și-a pus capăt zilelor cu un ștreang improvizat dintr-un cearșaf. Bărbatul a fost găsit de agenții de pază, cu ocazia efectuării apelului de dimineață, spânzurat în celula sa. Deținutul este de vârsta a doua și fusese depus recent în Penitenciarul Botoșani.

Personalul medical al Penitenciarului Botoșani a intervenit pentru resuscitarea acesteia, concomitent fiind solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță, prin serviciul unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 07.35.

"În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a procedat la informarea: familiei persoanei decedate, judecătorului de supraveghere, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani”, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Botoșani.

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/437067/social/barbatul-care-s-a-sinucis-in-penitenciarul-botosani-era-incarcerat-pentru-omor/

Comments