ADS
ADS
ADS
Dublarea alocațiilor, decisă de Parlament. Câţi bani vor primi copiii şi de când
STIRI
Published on 03/06/2020

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege de respingere a OUG care prevede amânarea pentru 1 august a dublării alocaţiei de stat pentru copii, în loc de 1 februarie. Au fost 209 de voturi pentru legea de respingere, 3 voturi contra si 6 abtineri. Proiectul de ordonanţă de urgenţă viza prorogarea, până la 1 august 2020, a aplicării prevederilor Legii nr.14/2020 privind dublarea alocaţiilor pentru copii, scrie Romaniatv.net.

Reamintim că în luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap. În 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea.

Ulterior, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede dublarea alocaţiilor de stat pentru copii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară. În februarie, Senatul a respins legea privind prorogarea dublării alocaţiilor până la 1 august.

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, susţinea că, dacă dacă legea ar fi fost adoptată înainte de adoptarea bugetului, „cu siguranţă”, ar fi fost prinsă finanţarea încă de la începutul anului. Întrebat ce va face Guvernul dacă legea va fi respinsă şi de Camera Deputaţilor, Roman spunea că nu poate face supoziţii, dar la Camera Deputaţilor ponderea este alta. Astfel că după ce Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a respins lege, alocaţiile ar trebui mărite începând cu 1 iulie.

 

 

https://www.botosaninews.ro/436451/social/dublarea-alocatiilor-decisa-de-parlament-cati-bani-vor-primi-copiii-si-de-cand/

Comments