Declaraţia pe propria răspundere la părăsirea localităţii devine istorie de la 1 iunie, când România a intrat în a doua etapă de relaxare a măsurilor contra răspândirii COVID-19. Atenţie! Chiar dacă s-au relaxat unele măsuri, până în 15 iunie autorităţile pot da în continuare amenzi. România a ajuns la jumătatea perioadei stării de alertă, instituite în ţara noastră începând cu data de 15 mai 2020, în contextul pandemiei de COVID-19. De la 1 iunie, autorităţile au anunţat relaxarea mai multor măsuri.
Se deschid terase, oamenii pot circula între localităţi fără a mai completa o declaraţie pe propria răspundere. Tot de astăzi se dechide sezonul estival, se deschid plajele, se reiau transporturile feroviare şi rutiere internaţionale și competiţiile sportive şi se pot organiza spectacole şi concerter în aer liber.
Atenţie! Chiar dacă se relaxează unele măsuri, alte rămân în vigoare. De exemplu, purtarea măștilor în spații închise, în mijloacele de transport, la magazin. Iar pentru nepurtarea măştilor şi nerespectarea măsurilor de distanțare socială puteţi primi în continuare amenzi.
Poliţiştii pot da o amendă de până la 2.500 de lei pentru cei care nu poartă masca peste nas în starea de alertă. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul, conform Legii 55/2020. Aceeaşi lege precizează şi locurile în care oamenii sunt obligați să poarte masca.
În schimb, „cei care prezintă simptome cum sunt temperatura, tusea şi strănutul, sunt obligaţi să poarte masca peste tot ”, a explicat avocatul. În spaţii deschise, cum este parcul sau pe stradă, oamenii pot ieși fără mască, în cazul în care nu au niciun fel de simptom al coronavirusului.
https://www.botosaninews.ro/436124/social/declaratia-pe-propria-raspundere-nu-mai-este-necesara-la-parasirea-localitatii-pentru-ce-poti-fi-amendat-dupa-1-iunie/