Familiile cadrelor medicale decedate din cauza COVID-19 primesc sprijin financiar de la stat, așa cum prevede Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID 19.
Potrivit actului normativ, la decesul unei persoane angajate în sistemul medical, Ministerul Sănătății sau, după caz, ministerele cu rețea sanitară proprie acordă familiei acesteia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum egal cu de două ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Urmașii personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de următoarele drepturi:
a) dreptul la pensie de urmaș până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;
b) pensie de urmaș egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție avut/avută de personalul medical la data decesului;
c) dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau, după caz, ministerele cu rețea sanitară proprie, cu decontarea cheltuielilor de către acestea;
d) scutirea de la plata impozitului pe terenul și pe clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietate sau coproprietate.
(2) Soția/Soțul supraviețuitoare/supraviețuitor beneficiază de drepturile respective dacă nu se recăsătorește.
În cazul în care nu există urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, aceștia beneficiază de un ajutor lunar în cuantum de 50% din nivelul pensiei de urmaș stabilite potrivit art. 4 alin. (1) lit. b.
https://www.botosaninews.ro/435116/administratie/familiile-cadrelor-medicale-decedate-din-cauza-covid-19-primesc-sprijin-financiar-de-la-stat/?fbclid=IwAR3oTvIosPoaHI2kqtji1MUmY5Vyk-z7hgLEMCpMRbtPYi9VcOXC1buBNhU