Un tânăr din Botoșani a fost reținut de procurorii DIICOT și apoi arestat pentru 30 de zile pentru afaceri cu substanțe interzise. Cosmin Vulpe, fost elev al Liceului cu Program Sportiv Botoșani, își închiriase în Iași un apartament de lux și le vindea droguri tinerilor pentru a face bani. El își aducea marfa din Olanda, amesteca substanțele și apoi vindea drogurile la plic.
Potrivit procurorilor DIICOT Iași, din toamna anului 2019 până în cursul lunii mai 2020, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, tânărul a procurat, atât din surse interne cât și externe (Olanda) diferite cantități de substanțe sub formă pulverulentă, în stare pură, având efecte psihoactive, făcând parte din clasa cannabinoizilor sintetici, pe care le-a introdus în țară, în mod fraudulos, prin intermediul transportatorilor internaționali de colete, disimulate într-un număr de 7 colete. Aceste substanțe au fost folosite ulterior de către inculpat la prepararea unor cantități importante de substanțe cu efecte psihoactive pe care le-a comercializat la prețul de 10 lei /doza, conținând cantitatea de 0,1 grame sau 40-50 lei/gram.
„La data de 18.05.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului V.C., imediat după ce acesta a ridicat de la o firma de curierat un colet ce conținea substanțe cu efecte psihoactive. La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate 25 de grame de substanță pură psihoactivă, care ar fi fost necesară preparării unei cantități de aproximativ 500 de grame de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 451,34 de grame de substanță vegetală și bunuri care ar fi fost folosite în activitatea infracțională”,spun anchetatorii.
https://www.botosaninews.ro/434517/social/tanar-din-botosani-traficant-de-droguri-saltat-de-diicot-isi-inchiriase-un-apartament-de-lux-in-iasi/