Aproape un milion de persoane vor primi măști de protecție gratuite, în cadrul unui demers al Guvernului. Acestea vor ajunge la cele mai defavorizate persoane. Printre acestea se numără și cele fără adăpost. Ministerul Muncii a detaliat într-un proiect cine sunt beneficiarii măștilor oferite gratuit de Guvern. Astfel, conform datelor oficiale, vor beneficia de măști oferite gratuit aproximativ 280.000 familii beneficiare de ajutor social și/sau alocație pentru susținerea familiei. În total este vorba de aproximativ 900.000 persoane.
Concret, vor primi măști gratuit familiile ce beneficiază de ajutor social și/sau alocație pentru susținerea familiei. Fiecare astfel de familie va primi, acasă, gratuit, 50 de măști, timp de două luni. De asemenea, oamenii fără adăpost pot solicita măști de la serviciile de asistență socială.
În perioada imediat următoare, Ministerul Muncii va identifica persoanele fără adăpost și celelalte categorii de beneficiari, pentru a distribui măștile de protecție. Distribuția acestora se va realiza prin intermediul agențiilor județene.
https://www.botosaninews.ro/434189/administratie/se-dau-masti-gratis-cine-si-cum-poate-beneficia-de-acest-ajutor/?fbclid=IwAR06ZuYkasQn1ewRjcvf0Nsfwtc2PKs1rkgs1S0a9rXGzOIigiVtQTXP6LU