Firma Sud-Est Construct a început lucrările de renovare energetică a Școlii nr. 16 din municipiul Botoșani, în cadrul unui proiect implementat de primărie. Potrivit lui George Turcu, patronul societății, constructorul a executat deja 10% din lucrări, deși contractul a fost încheiat recent.
Termenul de execuție este de 12 luni, dar firma vrea să termine mai devreme.
„Noi avem o provocare. Vrem să terminăm lucrarea mai repede decât e prevăzut în contract, tocmai pentru ca elevii să se poată întoarce mai repede la clasele lor. Deja am realizat 10% din lucrări”, a spus Turcu.
Aceeași firmă a reabilitat Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, lucrare recepționată în august 2026.