ADS
ADS
ADS
Ultimul rămas-bun pentru Ion Ilie, fost director al Filarmonicii și viceprimar al Botoșaniului
By Administrator
Published on 30/09/2026 14:38
STIRI

Familia, prietenii, foști colegi și oameni din cultură, educație și administrație s-au strâns miercuri la Biserica „Buna Vestire" din Botoșani, la slujba de înmormântare a lui Ion Ilie. Zeci de botoșăneni au venit să-l conducă pe ultimul drum pe cel care a condus Filarmonica „George Enescu" și a fost viceprimar al orașului.

Traian Apetrei, fostul director al Teatrului „Mihai Eminescu", a vorbit la căpătâiul lui despre rolul pe care l-a avut în viața culturală a comunității. Mesajele celor care l-au cunoscut au insistat mai ales pe omul din spatele funcțiilor. Finul său l-a descris drept „un om de o bunătate și o blândețe aparte, mereu pregătit cu o vorbă bună și cu un gest cald pentru oricine".

Absolvent al Conservatorului din Iași, Ion Ilie s-a stabilit la Botoșani în 1974, când a preluat conducerea Filarmonicii. A condus apoi Centrul de Îndrumare a Creației Populare și Centrul de Librării, iar între 2000 și 2004 a fost viceprimar al municipiului, în mandatul primarului Florin Egner.

 

Comments