Ion Ilie, fost director al Filarmonicii „George Enescu" din Botoșani, profesor și fost viceprimar al municipiului, a încetat din viață duminică dimineață. Numeroși botoșăneni și-au exprimat regretul la aflarea veștii. Cei care l-au cunoscut își amintesc atât activitatea sa profesională, cât și bunătatea cu care îi întâmpina pe cei din jur.
„A fost un om de o bunătate și o blândețe aparte, mereu pregătit cu o vorbă bună și cu un gest cald pentru oricine! A fost profesor iubit, director apreciat și viceprimar respectat. A lăsat în urma sa respect, recunoștință și amintiri frumoase în sufletele multora. Dar, dincolo de toate aceste titluri și responsabilități, a fost OM. Un om bun. Iar aceasta este, poate, cea mai frumoasă moștenire pe care o poate lăsa cineva. Îi voi păstra mereu locul lui în inima mea", a transmis finul său.
„Astăzi, Filarmonica „George Enescu” Botoșani a pierdut un om al cărui nume rămâne legat de istoria sa. Ion Ilie a fost, pentru această instituție, mai mult decât un director. A fost parte din povestea ei, din anii ei, din memoria ei. Cortina s-a lăsat astăzi pentru ultima dată peste un om care a slujit muzica și Filarmonica cu devotament. Rămâne muzica. Rămâne amintirea. Rămâne numele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Născut în Dobrogea, Ion Ilie a absolvit Conservatorul „George Enescu" din Iași. În 1974 s-a stabilit la Botoșani, unde a preluat conducerea Filarmonicii. Ulterior, a fost director al Centrului de Îndrumare a Creației Populare și al Centrului de Librării. Între 2000 și 2004 a fost viceprimar al municipiului Botoșani, în mandatul primarului Florin Egner.