ADS
ADS
ADS
Claudiu Daniel Chelariu rămâne sub control judiciar. Tribunalul Botoșani a menținut măsura
By Administrator
Published on 25/09/2026 07:32
STIRI

Claudiu Daniel Chelariu, primarul comunei Mihălășeni al cărui mandat a încetat în iulie, prin ordin al prefectului, rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru luare de mită în formă continuată.

Tribunalul Botoșani a constatat că măsura preventivă dispusă prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava din 18 septembrie 2025 este legală și temeinică și a respins cererea acestuia de revocare a controlului judiciar. Hotărârea a fost pronunțată joi, 24 septembrie, și poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

Chelariu este judecat pentru luare de mită în formă continuată, cu patru acte materiale, într-un dosar legat de un contract de aproape 11,7 milioane de lei, încheiat în 2023, pentru modernizarea unor drumuri locale din Mihălășeni. Potrivit procurorilor, între aprilie 2024 și 2 aprilie 2025, acesta ar fi cerut 550.000 de lei de la administratorul firmei care executa lucrările și ar fi primit 500.000 de lei. În schimb, ar fi asigurat aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității și respectarea termenelor. Banii ar fi fost transferați prin intermediul unei firme înregistrate pe numele unei rude.

Pe durata controlului judiciar, Chelariu nu are voie să exercite funcția de primar și nici să intre în sediul Primăriei Mihălășeni. Acuzațiile nu înlătură prezumția de nevinovăție.

Solutia pe scurt: În temeiul art. 348 raportat la art. 207 alin. 4 Codul procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin ordonanţa nr. 28/16/P/2025 din data de 18.09.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava faţă de inculpatul CHELARIU CLAUDIU DANIEL cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 6 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă fa?ă de inculpatul CHELARIU CLAUDIU DANIEL. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, prin apărător, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată azi, 24.09.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

 

Comments