ADS
ADS
ADS
Funcționar al Finanțelor Publice Botoșani, sub control judiciar într-un dosar DNA
By Administrator
Published on 23/09/2026 07:50
STIRI

Un angajat al Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul privind fapte de corupție la punctele de trecere a frontierei Racovăț și Siret.

Mihai Cîmpanu, angajat al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, este acuzat de trafic de influență și complicitate la luare de mită în formă continuată. Procurorii l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit anchetatorilor, funcționarul ar fi intervenit pe lângă un agent de poliție de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi, invocând influența pe care ar fi avut-o asupra acestuia, pentru a-l determina să își îndeplinească atribuțiile contrar îndatoririlor de serviciu. Polițistul, la rândul său inculpat în dosar, ar fi primit bani și produse de la un bărbat identificat prin inițialele F.V.V., în schimbul unor controale formale asupra autoturismului cu care acesta trecea frontiera.

„În legătură cu sumele de bani primite cu titlu de mită de inculpatul Foca Petrică, inculpatul F.V.V. ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului Cîmpanu Mihai, angajat în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, cel care ar fi intervenit pe lângă Foca Petrică, prevalându-se de influența sa asupra acestuia, pentru a-l determina să își îndeplinească în mod contrar îndatoririle de serviciu”, arată procurorii.

Potrivit DNA, între octombrie 2024 și septembrie 2025, bărbatul ar fi oferit bani și produse mai multor lucrători vamali și unui polițist de frontieră, pentru a beneficia de un tratament favorabil la trecerea frontierei prin Racovăț și Siret. Punerea în mișcare a acțiunii penale nu înlătură prezumția de nevinovăție.

 

Comments