Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a efectuat joi, 17 septembrie, plata tichetelor de energie pentru 29.661 de beneficiari din județ.
Suma virată se ridică la 1.483.050 de lei, ceea ce înseamnă câte 50 de lei pentru fiecare beneficiar.
Banii pot fi folosiți pentru achitarea facturilor la energie electrică aferente lunii august. Beneficiarii trebuie să se prezinte la oficiile poștale cu factura emisă de furnizor, fără a fi necesară prezentarea tichetului de energie.
Cererile pot fi depuse în continuare online, prin intermediul platformei EPIDS, sau fizic, la primării și la oficiile poștale.
Sprijinul financiar se acordă începând cu luna în care este depusă cererea, dacă solicitantul îndeplinește condițiile de eligibilitate. Programul este valabil până la 31 decembrie 2026.