Vremea se încălzește ușor luni, 14 septembrie, în cea mai mare parte a țării. În est și sud-est, temperaturile vor rămâne însă sub valorile normale pentru această perioadă.
Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe, pe arii restrânse, în est, sud-est și la munte. În timpul nopții, precipitațiile își vor face apariția în extremitatea vestică a țării. Cantitățile de apă vor fi, în general, de 2-5 litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, vestul Olteniei și în zona montană, unde va atinge viteze de 40-50 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în Moldova și 27-28 de grade în sudul Olteniei. Minimele vor coborî până la 6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și vor ajunge la 15-16 grade pe litoral.
În nordul Moldovei și în Bucovina, cerul va fi temporar noros, iar pe arii restrânse sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat și va avea unele intensificări. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 18 și 21 de grade, iar minimele vor coborî până la 8-12 grade.
În județul Botoșani, ziua va începe cu cer noros, iar pe parcursul zilei vor exista și scurte perioade cu soare. Nu sunt prognozate precipitații importante. Temperatura maximă va ajunge la 21 de grade, iar minima va fi de aproximativ 14 grade. Vântul va sufla dinspre nord-vest, cu viteze de până la 10 km/h și rafale care pot atinge 25 km/h.
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe pe arii restrânse. Cantitățile de apă vor fi de 2-5 litri pe metru pătrat. Temperaturile vor crește față de ziua precedentă. La altitudini mari, vântul va avea intensificări și va atinge viteze de 40-50 km/h.
Pe litoral, vremea se va îmbunătăți treptat. Cerul va fi variabil, dar în timpul zilei mai sunt posibile ploi slabe. Vântul va avea rafale de 40-55 km/h în prima parte a intervalului, apoi va slăbi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade, iar minimele între 14 și 16 grade. Apa mării va avea 20-22 de grade.