Un garaj de pe aleea Ciocârliei din municipiul Dorohoi a fost cuprins de flăcări joi dimineață. Incendiul risca să se extindă la casele din apropiere.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, garajul, cu o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, ardea cu flacără deschisă și degajări mari de fum.
Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri depozitate în interiorul și în jurul construcției. Pompierii au localizat focul înainte ca acesta să ajungă la cele șapte locuințe aflate în apropiere.
Un bărbat de 43 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere.
