Un bărbat de 55 de ani, din Flămânzi, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi furat o mașină și ar fi condus-o sub influența alcoolului, deși avea permisul anulat.
Potrivit polițiștilor, autoturismul era parcat pe o stradă din comuna Prăjeni. Bărbatul l-ar fi sustras pe 8 septembrie, după care ar fi circulat cu acesta pe drumurile publice din localitate.
„Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 08 septembrie 2026, acesta ar fi sustras un autoturism parcat pe o stradă din comuna Prăjeni, iar ulterior l-ar fi condus pe drumurile publice din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, acesta are dreptul de a conduce anulat din anul 2010. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanții Poliției.
Bărbatul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosință. Ulterior, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.