Călătorii care intenționează să treacă miercuri dimineață frontiera dintre România și Republica Moldova trebuie să se aștepte la întârzieri.
Bazele de date ale autorităților din Republica Moldova sunt nefuncționale începând cu ora 6.30, din cauza unor probleme tehnice. Controlul a fost reluat, însă verificările sunt efectuate manual, ceea ce îngreunează traversarea frontierei.
Pe sensul de ieșire din România, procedurile se desfășoară normal în punctele de control ale autorităților române, dar vehiculele așteaptă ulterior pe teritoriul Republicii Moldova.
În punctele de trecere a frontierei Albița și Galați, unde controlul coordonat se desfășoară pe teritoriul României, mijloacele de transport așteaptă finalizarea verificărilor efectuate de autoritățile moldovene.
„Recomandăm șoferilor și pasagerilor să consulte aplicațiile de monitorizare a traficului la frontieră”, anunță Poliția de Frontieră.