O delegație din județul Botoșani va participa sâmbătă, 5 septembrie, la Conferința Națională a Asistenților Personali, organizată la Constanța.
Evenimentul se va desfășura sub sloganul „Luptăm pentru drepturile noastre!”, între orele 10:00 și 14:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 1.
Participanții vor atrage atenția asupra problemelor financiare și profesionale cu care se confruntă asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități. Printre acestea se numără nivelul salarizării, întârzierile la plata drepturilor bănești și lipsa unui sprijin instituțional adecvat.
„Munca asistenților personali salvează vieți în fiecare zi, iar pentru ca aceștia să poată ajuta în continuare persoanele vulnerabile, activitatea lor trebuie remunerată corect și la timp. Fără o securitate financiară de bază, îngrijirea celor dependenți devine o povară imposibilă!”, transmit organizatorii, prin Camelia Socianu, președintele Federației FNS PRO.ASIST.
În cadrul conferinței vor fi abordate următoarele teme:
- Evoluția funcției de asistent personal în România, din perioada postbelică până în prezent – Gheorghe P. Gheordunescu, asistent personal;
- Diferența dintre asistentul personal și tutore – Verona Simionesei, psiholog;
- Legea salarizării și noul proiect supus dezbaterii publice – Luciana Balcu, avocat;
- Relația dintre asistentul social și asistentul personal din cadrul primăriei – Ionela Drăgoi, asistent social;
- Demersurile necesare pentru menținerea încadrării în grad de handicap la trecerea de la copilărie la adolescență, în funcție de evoluția afecțiunilor și de modificările legislative – dr. Cristina Cazan, medic primar;
- Primul contract colectiv de muncă pentru sectorul asistenței sociale și efectele acestuia asupra asistenților personali – Camelia Socianu, președinta Federației FNS PRO.ASIST;
- Înființarea Corpului Profesional al Asistenților Personali din România – Gheorghe P. Gheordunescu, asistent personal și inițiator al proiectului.
Noua structură profesională a fost înființată pentru promovarea și reprezentarea profesiei de asistent personal la nivel național.