Polițiștii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit un pistol de tip airsoft și muniția aferentă într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
Vehiculul, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 46 de ani, a fost oprit pentru control în localitatea de frontieră Stânca.
În urma verificării microbuzului și a bagajelor, polițiștii au găsit într-o geantă un pistol de tip airsoft, un recipient cu bile metalice și trei tuburi cu gaz. Bunurile erau ascunse și nedeclarate, iar șoferul nu a putut prezenta documente justificative.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. La finalul verificărilor vor fi dispuse măsurile legale.
