Accesul publicului la patru bazine ale Complexului Cornișa a fost interzis după ce analizele efectuate de Direcția de Sănătate Publică Botoșani au indicat neconformități microbiologice.
Problemele au fost descoperite la bazinul de aterizare al toboganelor, bazinul interior de hidromasaj, jacuzziul interior și piscina interioară pentru copii. Potrivit Instituției Prefectului, apa din aceste bazine este improprie utilizării și există un risc de îmbolnăvire pentru persoanele care le-ar folosi.
Cele patru bazine vor rămâne închise până la remedierea problemelor. Apa va fi analizată din nou, iar accesul publicului va fi permis numai după confirmarea conformității acesteia.
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a solicitat DSP transmiterea buletinelor de analiză. Documentele vor ajunge și la Primăria Municipiului Botoșani, care urmează să stabilească dacă sunt necesare verificări interne suplimentare, inclusiv în privința unor eventuale abateri disciplinare.