Aproximativ 200 de persoane au fost legitimate în timpul unei acțiuni desfășurate sâmbătă în municipiul Botoșani. La controale au participat polițiști de ordine publică, rutieri, de investigații criminale și de la acțiuni speciale, alături de jandarmi.
Verificările au vizat zonele aglomerate, precum și ANL Cișmea, Centrul Vechi și Piața Centrală. Polițiștii au controlat și mai multe imobile care aparțin Primăriei Botoșani, pentru a verifica legalitatea ocupării acestora.
Pentru neregulile constatate, forțele de ordine au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.000 de lei. Amenzile au vizat abateri de la legislația rutieră, dar și încălcări ale normelor de conviețuire socială, de ordine și liniște publică.
În Piața Centrală au fost descoperite cinci persoane care ofereau spre vânzare țigarete provenite din afara Uniunii Europene. Acestea au primit amenzi, iar polițiștii au confiscat și cele 60 de pachete de țigarete găsite asupra persoanelor sancționate.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul reprezentanților Serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani.