ADS
ADS
ADS
Echipaj al Ambulanței Botoșani, intervenție salvatoare pentru două minore din Plugari
By Administrator
Published on 15/08/2026 06:14
STIRI

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani a intervenit pentru salvarea a două adolescente, de 13 și 15 ani, rănite după ce au căzut de pe o trotinetă electrică. Accidentul s-a produs în localitatea Plugari, din județul Iași.

Ambulanța se afla în tranzit prin localitate, iar echipajul a oprit imediat după ce le-a observat pe cele două fete. Victimele au fost evaluate și au primit primele îngrijiri medicale.

Adolescenta de 13 ani suferise traumatisme grave, astfel că a fost solicitat elicopterul SMURD. După stabilizare, fata a fost transportată cu ambulanța până la stadionul din localitate, de unde a fost preluată de echipajul aeromedical și transferată la o unitate medicală de specialitate.

Tânăra de 15 ani a primit, la rândul său, îngrijiri și a fost transportată pe cale terestră. Aceasta a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, venit în întâmpinare.

La intervenție au participat asistenta medicală Dorina Enea și ambulanțierul Cristi Bucșă, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.

 

Comments