ADS
ADS
ADS
Coliziune între două autoturisme la Poiana Stampei. Un șofer din Botoșani ar fi pierdut controlul volanului
By Administrator
Published on 13/08/2026 17:47
STIRI

Un accident rutier în care a fost implicat un șofer din județul Botoșani s-a produs joi, în jurul orei 05:20, pe DN 17, în comuna Poiana Stampei din județul Suceava.

Cristian V., în vârstă de 54 de ani, din comuna Albești, conducea un autoturism BMW dinspre Bistrița către Vatra Dornei. Într-o curbă la dreapta, pe fondul vitezei neadaptate, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism Kia care circula din sens opus.

La volanul celeilalte mașini se afla Dănuț T., un bărbat de 49 de ani din municipiul Vatra Dornei. Acesta a fost rănit ușor, fiind preluat de cadrele medicale și transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru îngrijiri.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, iar rezultatele au fost negative. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Comments