Românii s-ar putea confrunta cu noi scumpiri ale energiei electrice în sezonul rece. Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, estimează că majorările ar putea varia între 3% și 20%, în funcție de evoluția pieței în intervalul august 2026 – iulie 2027.
Specialistul nu anticipează neapărat o criză a gazelor, însă consideră că iarna 2026-2027 ar putea fi mai dificilă decât cea precedentă. Printre factorii de risc se numără prognozele meteorologice, prețurile în creștere de pe piețele internaționale și cantitățile mai mici de gaze înmagazinate, notează RomâniaTV.
„Există anumite prognoze care arată că iarna următoare va fi mai grea decât aceea din 2025 – februarie 2026. A doua problemă este tendinţa evoluţiei preţului pe pieţele internaţionale, în primul rând pe TTF (indice de referinţă pentru gazele naturale – n.r.), care arată preţuri mult mai mari decât în iarna precedentă. A treia chestiune importantă este nivelul de depozitare. Nivelul gazelor înmagazinate în momentul de faţă atât în lume, cât şi în Europa, înseamnă o pondere mult mai mică decât anii trecuţi. Or, toate aceste elemente ar putea duce la o iarnă mai grea decât ultima, respectiv un risc mai mare şi preţuri mai mari”, a declarat, pentru Agerpres, Dumitru Chisăliță.
Un alt element care poate influența facturile este evoluția prețurilor de pe Piața pentru Ziua Următoare. România a înregistrat, în ultimele șase luni, al doilea cel mai ridicat nivel din Europa, după Italia. Costurile suportate de furnizori în această perioadă ar putea fi incluse în viitoarele oferte comerciale.
Companiile ar urma să țină cont și de cheltuielile generate de actualele dificultăți din sistemul energetic. În același timp, furnizorii ar putea introduce prime de risc pentru a se proteja în cazul apariției unor situații similare.
Analiza Asociației Energia Inteligentă cuprinde trei scenarii. În varianta optimistă, ofertele la electricitate ar urma să se scumpească cu 3-5%. Estimarea presupune depășirea actualei perioade dificile fără dezechilibre majore și fără creșteri importante ale prețurilor.
Scenariul intermediar pornește de la posibilitatea unei crize de aproximativ trei săptămâni, în care cererea de energie va depăși oferta. Importurile mai scumpe și costurile suplimentare pentru echilibrarea sistemului ar putea determina majorarea ofertelor cu 10-15%.
În scenariul pesimist, creșterile ar putea ajunge la 15-20%. Acesta ia în calcul atât prelungirea problemelor din sistemul energetic, cât și intrarea în iarnă cu depozitele de gaze umplute doar parțial.
„Va fi o situaţie nu foarte bună în iarna 2026-2027, cu o ofertă mai mică pe gaze naturale şi preţuri mai mari care se vor răsfrânge inclusiv în preţul energiei electrice şi care înseamnă oferte care vor fi mai mari cu 15-20% în scenariul pesimist pentru perioada următoare”, a precizat președintele Asociației Energia Inteligentă.