ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 6 august 2026
By Administrator
Published on 06/08/2026 08:58
STIRI

Joi, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar în numeroase regiuni va fi caniculă. Disconfortul termic se va menține accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și manifestări de instabilitate atmosferică, îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele montane, în Moldova și în nordul țării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 de grade pe litoral și 39 de grade în vestul țării.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, vremea va rămâne caniculară, însă instabilitatea atmosferică se va accentua în a doua parte a zilei. Vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. Temperaturile maxime vor ajunge la 34–36 de grade Celsius.

În județul Botoșani, vremea va fi călduroasă, local caniculară, cu temperaturi maxime cuprinse între 34 și 36 de grade Celsius. Cerul va fi parțial acoperit în prima parte a zilei, dar după-amiaza și seara vor apărea înnorări, averse și descărcări electrice. Vântul va sufla dinspre nord-vest, cu viteze medii de 10–15 km/h, dar va prezenta intensificări în timpul ploilor. Minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

La munte, vremea va deveni instabilă, mai ales după-amiaza și seara. În majoritatea masivelor vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină. În intervale scurte se pot acumula cantități însemnate de apă, iar pe creste vântul va sufla cu putere.

Pe litoral, vremea va fi călduroasă și predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade, iar cele minime între 20 și 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de aproximativ 24–26 de grade.

 

Comments