O femeie de 34 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost rănită luni după-amiază într-un accident produs pe drumul național DN 29A.
Botoșăneanca se deplasa pe partea dreaptă a carosabilului, dinspre Călugăreni către Șerbănești, când a fost acroșată de o autoutilitară Ford. Vehiculul era condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Zvoriștea, județul Suceava.
Victima a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava. În urma evaluării medicale, femeia a fost diagnosticată cu o excoriație la nivelul unui membru inferior, cefalee și dureri abdominale.
Șoferul a fost verificat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.