Temperaturile vor crește joi în cea mai mare parte a țării, iar în Banat, Crișana și vestul Olteniei vremea va deveni caniculară. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi mai mult senin în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade pe litoral și 37 de grade în Banat și Crișana. Vântul va sufla slab până la moderat.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, iar cerul va rămâne predominant senin. După-amiaza, în zona montană vor apărea unele înnorări și, izolat, vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată.
În județul Botoșani, vremea va fi frumoasă, fără precipitații. Cerul va fi senin pe parcursul întregii zile, iar temperaturile maxime se vor situa între 27 și 29 de grade Celsius. Vântul va sufla dinspre nord-vest, cu viteze de până la 15–20 km/h.
La munte, temperaturile vor continua să crească. Dimineața va predomina vremea însorită, însă după-amiaza și seara vor apărea înnorări temporare. Izolat, sunt prognozate averse slabe, însoțite de descărcări electrice.
Pe litoral, regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Maximele vor fi cuprinse între 26 și 28 de grade, iar minimele se vor situa între 17 și 21 de grade Celsius. Temperatura apei mării va avea valori de 21–23 de grade.