Un control efectuat în trafic la Șendriceni s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal pe numele unui localnic în vârstă de 33 de ani.
Autoturismul condus de acesta a fost oprit duminică, 19 iulie, de un echipaj al Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla. Agenții i-au solicitat bărbatului să fie verificat cu aparatul etilotest, însă acesta nu a acceptat procedura.
Conducătorul auto a fost dus apoi la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Ajuns la spital, el a refuzat și recoltarea acestora.
„Tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, însă a refuzat să se supună prelevării acestora”, au transmis polițiștii.
Cercetările sunt continuate pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Legea prevede pentru această infracțiune o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani. În cazul unei condamnări definitive, permisul de conducere poate fi anulat.