Niciun angajat nu va încasa un salariu net mai mic după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, susține ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. În situațiile în care aplicarea noii grile ar conduce la diminuarea venitului, diferența va fi acoperită prin acordarea unor sume compensatorii impozabile, care vor fi luate în considerare și la calcularea pensiei.
Ministrul afirmă că înțelege îngrijorările reprezentanților sindicatelor, dar îi asigură pe salariați că veniturile nete aflate în plată vor fi protejate. Noua construcție salarială ar urma să prevadă salarii de bază mai mari și mai puține sporuri, notează RomâniaTV.
”Nu are cum ca un salariu aflat în plată astăzi să scadă şi asta trebuie scoasă de pe masă. Legea salarizării unitare are toate elementele cu privire la venitul salarial, discutăm despre venitul salarial pe care îl primeşte omul în mână. Nu va putea cineva să primească mai puţin în mână, indiferent ce se întâmplă, în noua lege a salarizării. Vă atrag atenţia că avem un salariu de bază mai mare, cu sporuri mai puţine, asta e noua logică a legii salarizării unitare.
Ce încerc să spun este: există aceste sume compensatorii care se acordă oricărei persoane care câştigă, astăzi, în mână o sumă şi ar câştiga prin noul calcul din legea salarizării mai puţin. Asta este ceea ce încerc să transmit fără echivoc: nu va exista nicio persoană care să primească mai puţin venitul salarial net decât o face astăzi. Suma compensatorie despre care discutăm este un drept salarial impozitabil care contribuie la pensie”, a explicat Dragoș Pîslaru la Euronews România.
Discuțiile privind forma finală a proiectului s-au concentrat și asupra bugetului necesar aplicării noilor grile. Varianta prezentată în luna mai prevedea suplimentarea cu opt miliarde de lei a fondului destinat salariilor bugetarilor. Solicitările formulate ulterior de sindicate și instituții indică însă un necesar de aproximativ 27 de miliarde de lei.
Pîslaru a declarat că, în ultima lună, au avut loc consultări cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Ministerului Finanțelor, în vederea identificării unei soluții pentru majorarea anvelopei bugetare. El a explicat și că lipsa publicării versiunii actualizate a proiectului a alimentat nemulțumirile sindicatelor.
„Ce pot să înţeleg este că, nepublicând versiunea la care am lucrat timp de trei luni de zile, este firesc că există o anumită agitaţie, pentru că ne apropiem de finalul perioadei în care trebuie adoptată şi sindicatele consideră că este firesc să existe cel puţin o rundă de consultare pe noul proiect.
Ei protestează cu privire la varianta din luna mai, acea variantă de 8 miliarde care a fost publicată pe site. Ceea ce am făcut începând cu luna mai până astăzi este să ascultăm sindicatele, instituţiile şi după ce am văzut care sunt solicitările dumnealor am început să le integrăm şi apoi am avut consultări în permanenţă în perioada asta, mai ales în ultima lună, cu Comisia Europeană şi cu Ministerul de Finanţe pentru a acomoda o creştere de buget pentru acest proiect de lege a salarizării, având în vedere că solicitările puse cap la cap ale sindicatelor şi instituţiilor erau cam la 27 de miliarde şi noi am plecat, după cum vă aduceţi aminte, cu un acord politic la 8 miliarde, e o diferenţă destul de mare şi atunci mi-a fost foarte clar că este nevoie să creştem această anvelopă pentru a putea acomoda problemele pe care le-au ridicat, unele dintre ele extrem de valide”, a afirmat ministrul interimar al Muncii, joi seară.
Dragoș Pîslaru susține că forma finală va include mai multe dintre propunerile înaintate de partenerii sociali. Printre principiile care vor fi menținute se numără protejarea veniturilor și acordarea aceleiași remunerații pentru aceeași muncă, inclusiv în cazul persoanelor care vor intra ulterior în sistem.
„Ce pot să spun (…) este că vor avea o serie întreagă de surprize plăcute, pentru că lucrurile pe care le-au sesizat cu experienţa pe care o au în domeniul acesta sunt lucruri pe care le vor regăsi. (…) Vă pot spune că ceea ce am spus iniţial, principiul de protecţie a veniturilor, în versiunea finală a legii este betonat, adică este, în acest moment, acoperit în toate felurile. Adică dacă cineva intră în sistem şi există vreun coleg de-al lui care ar face aceleaşi lucruri, i s-ar echivala veniturile cu cel care este în sistem, dacă acea persoană are protecţia veniturilor, şi persoana care intră în sistem ar avea-o. Adică principiul la muncă egală, plată egală va fi păstrat şi nu vor exista discriminări. Pe scurt, tot ceea ce sindicatele au pus ca probleme, în acest moment, din perspectiva protecţiei veniturilor este asigurat”, a mai precizat ministrul.