ADS
ADS
ADS
Polițiștii au descins la cinci adrese într-un dosar de fals și uz de fals
By Administrator
Published on 01/07/2026 15:43
STIRI

Polițiștii au efectuat, marți, cinci percheziții în municipiul Botoșani și în comuna Trușești, într-un dosar de fals în înscrisuri și uz de fals, după ce reprezentanții unei firme de transport marfă ar fi prezentat, la un control în trafic, o poliță RCA falsă.

Perchezițiile au fost desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani la locuințe din municipiul Botoșani și la sediile a două societăți comerciale din comuna Trușești.

În urma activităților, polițiștii au ridicat mai multe mijloace de probă, respectiv dispozitive electronice și documente, care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.

Potrivit anchetatorilor, din probatoriul administrat până în acest moment a reieșit că reprezentanții unei societăți comerciale care desfășoară activități de transport marfă ar fi prezentat polițiștilor, în timpul unui control în trafic, o poliță de asigurare RCA falsă.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

 

Comments