Ministerul Educației a decis amânarea cu o zi a probei obligatorii a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată inițial pentru marți, 30 iunie. Examenul la Matematică și Istorie va avea loc miercuri, 1 iulie.
Decizia a fost luată în contextul avertizării de Cod roșu de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru ziua de marți. Ordinul prin care a fost aprobată modificarea calendarului a fost semnat de ministrul Educației și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit Ministerului Educației, măsura are caracter excepțional și urmărește protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a personalului implicat în organizarea examenului, precum și desfășurarea probelor în condiții mai bune.
Celelalte probe și toate celelalte etape prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate.
„Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (Matematică/Istorie) – proba E.c) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie. Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (Cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat”, a transmis Ministerul Educației.