Un bărbat în vârstă de 54 de ani, angajat ca fochist la Liceul Teoretic „Grigore Antipa” din Botoșani, a fost la un pas de moarte după ce a fost găsit inconștient la locul de muncă, marți.
Botoșăneanul se afla în stop cardio-respirator în momentul în care a fost descoperit de colegi. Aceștia au intervenit imediat și au început manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.
La fața locului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a continuat manevrele de salvare.
„Echipajul de terapie a intervenit la o solicitare la Liceul Sanitar pentru un domn în vârstă de 54 de ani găsit în stop cardio-respirator, resuscitat de către martori. În urma intubației oro-traheale și ventilării mecanice, a trei șocuri electrice externe, pacientul prezintă circulație spontană și este adus în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean”, a declarat medicul-șef al UPU Botoșani, Ramona Guraliuc.
Medicii spun că șansele de supraviețuire ale bărbatului au crescut datorită intervenției rapide a angajaților unității de învățământ, care au aplicat primele măsuri de resuscitare până la sosirea ambulanței.
Potrivit inspectorului școlar general al județului Botoșani, Bogdan Suruciuc, pacientul se află în comă indusă și urmează să fie transferat la o clinică de specialitate din Iași pentru continuarea tratamentului.