ADS
ADS
ADS
Atenție! Cod Galben de furtuni și vijelii în județul Botoșani
By Administrator
Published on 05/06/2026 14:06
STIRI

Județul Botoșani se va afla, sâmbătă, sub avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Atenționarea este valabilă de la orele prânzului până aproape de miezul nopții, interval în care sunt așteptate fenomene meteo specifice instabilității accentuate: averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu viteze de 50–70 km/h și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.

În perioade scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani au anunțat că evoluția fenomenelor meteorologice este monitorizată permanent prin Centrul Operațional, iar echipajele din toate subunitățile sunt pregătite să intervină rapid în sprijinul populației.

Pentru prevenirea inundațiilor, autoritățile recomandă curățarea șanțurilor și rigolelor pentru evacuarea apelor pluviale și evitarea aruncării deșeurilor sau resturilor vegetale în albiile râurilor ori în canalele de colectare.

De asemenea, pompierii avertizează că utilizarea focului deschis în gospodării, în condiții de vânt puternic, este extrem de periculoasă și poate duce rapid la extinderea incendiilor către locuințe, anexe, păduri sau rețele electrice.

 

Comments