Polițiștii din Botoșani au transmis, miercuri dimineață, o alertă după dispariția unui copil în vârstă de 13 ani. Este vorba despre Emi Petronel Aniculesei, beneficiar al Centrului „Sfântul Mina” din municipiul Botoșani.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, dispariția a fost sesizată în dimineața zilei de 3 iunie, în jurul orei 06:15, prin apel la 112.
„În noaptea de 2 spre 3 iunie 2026, minorul, beneficiar al centrului, a părăsit în mod voluntar instituția și nu a mai revenit până în prezent”, au transmis reprezentanții Poliției.
Emi Petronel Aniculesei este născut pe 19 martie 2013 și are domiciliul în localitatea Socrujeni, însă se afla în grija Centrului „Sfântul Mina”.
La momentul dispariției, băiatul ar fi purtat o bluză tip trening, de culoare alb-negru, și pantaloni din denim.
Semnalmente:
- înălțime: aproximativ 1,40 metri;
- constituție astenică;
- ochi căprui;
- păr șaten;
- prezintă probleme locomotorii.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru găsirea minorului și fac apel către persoanele care pot oferi informații să apeleze de urgență numărul 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
