Federația Sanitas organizează miercuri un amplu protest în București, sindicaliștii fiind nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării, despre care spun că afectează veniturile și drepturile angajaților din sănătate și asistență socială.
Sute de angajați din sistemul sanitar și social din mai multe județe ale țării, printre care Arad, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Constanța și Iași, s-au deplasat spre Capitală pentru a participa la manifestațiile programate în Piața Victoriei și în fața Parlamentului. Protestul este autorizat să înceapă la ora 10:00, notează StirileProTV.
Reprezentanții Sanitas estimează că la acțiune vor participa peste 15.000 de persoane.
Sindicaliștii reclamă faptul că noul proiect de lege privind salarizarea ar putea duce la plafonarea sau chiar diminuarea veniturilor pentru o mare parte dintre angajații din sistem.
„În loc să aducă majorări de venituri pentru angajații din sănătate și asistență socială, acest proiect riscă să producă exact efectul opus: pentru mai mult de jumătate dintre salariați, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea", au transmis reprezentanții Federației Sanitas.
Aceștia susțin că reducerea sporurilor afectează direct personalul care lucrează în condiții dificile, în ture sau în regim de permanență și consideră că măsurile compensatorii propuse de autorități nu acoperă pierderile financiare.
Sindicaliștii mai acuză că proiectul noii legi este „inechitabil și incomplet", întrucât anumite categorii profesionale nu ar fi fost incluse în forma actuală a documentului.
„Nu putem accepta ca veniturile oamenilor să fie prezentate artificial ca fiind protejate, în timp ce realitatea din statele de plată va demonstra contrariul", au mai transmis reprezentanții Sanitas.
Federația solicită retragerea proiectului în forma actuală și reluarea negocierilor cu autoritățile.
„Negociem pe acest subiect de doi ani și nu ați respectat niciuna dintre formele stabilite în urma discuțiilor cu partenerii sociali", a declarat Iulian Pope, președintele Federației SANITAS din România.
Pe lângă modificarea proiectului de lege, sindicaliștii cer deblocarea angajărilor în sistem, eliminarea inechităților salariale și un dialog real cu autoritățile.