ADS
ADS
ADS
Încep înscrierile la Bacalaureat 2026. Ministerul Educației a publicat calendarul complet
By Administrator
Published on 02/06/2026 15:53
STIRI

Absolvenții de liceu care vor susține examenul de Bacalaureat în această vară se pot înscrie începând de astăzi, 2 iunie. Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, perioada de înscriere pentru prima sesiune este una scurtă și se încheie pe 4 iunie.

Elevii din clasele terminale vor depune documentele prin intermediul unităților de învățământ la care sunt înscriși, dosarele fiind transmise către secretariatele liceelor. În cazul absolvenților din promoțiile anterioare, înscrierea se poate face fie la liceul absolvit, fie la unul dintre centrele stabilite de inspectoratele școlare.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină, de regulă, cererea-tip, copia certificatului de naștere și a cărții de identitate (însoțite de original pentru conformitate), foaia matricolă și, după caz, adeverința de absolvire a clasei a XII-a.

Probele scrise încep pe 29 iunie

După susținerea probelor de competențe, examenul scris va debuta pe 29 iunie cu proba la Limba și literatura română.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00. În premieră, candidații vor avea posibilitatea să își vizualizeze lucrările înainte de depunerea contestațiilor.

Calendarul Bacalaureatului 2026

Înscriere și competențe

  • 2 – 4 iunie: înscrierea candidaților
  • 4 iunie: încheierea cursurilor pentru clasele a XII-a și a XIII-a
  • 8 – 10 iunie: proba A – competențe lingvistice la limba română
  • 10 – 11 iunie: proba B – competențe lingvistice la limba maternă
  • 11 – 12 iunie: proba C – competențe într-o limbă străină
  • 15 – 17 iunie: proba D – competențe digitale

Probele scrise

  • 29 iunie: Limba și literatura română
  • 30 iunie: proba obligatorie a profilului
  • 2 iulie: proba la alegere a profilului și specializării
  • 3 iulie: Limba și literatura maternă

Rezultate și contestații

  • 7 iulie: afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
  • 8 – 9 iulie: vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
  • 9 – 10 iulie: soluționarea contestațiilor
  • 13 iulie: afișarea rezultatelor finale

 

Comments