ADS
ADS
ADS
Românii se pregătesc pentru noi minivacanțe în a doua parte a anului 2026
By Administrator
Published on 02/06/2026 10:07
STIRI

După zilele libere de la începutul lunii iunie, românii vor mai avea parte de câteva perioade de relaxare până la finalul anului. O primă minivacanță este programată în această săptămână pentru elevi și profesori, care vor beneficia de o zi liberă pe 5 iunie, aceasta fiind într-o zi de vineri.

Următoarea sărbătoare legală din calendar, Adormirea Maicii Domnului, celebrată pe 15 august, va cădea într-o zi de sâmbătă. Din acest motiv, angajații nu vor beneficia de o zi liberă suplimentară în timpul săptămânii.

Veștile bune vin însă spre finalul toamnei. Sfântul Andrei, sărbătorit pe 30 noiembrie, va fi într-o zi de luni, oferind un weekend prelungit de trei zile, alături de zilele de sâmbătă și duminică.

Mai mult, Ziua Națională a României, celebrată pe 1 Decembrie, va fi marți și va reprezenta, de asemenea, o zi liberă legală. Astfel, pentru cei care își pot lua o zi de concediu în data de 27 noiembrie sau în intervalul dintre cele două sărbători, există posibilitatea unei minivacanțe extinse.

Potrivit legislației în vigoare, salariații care lucrează în zilele declarate nelucrătoare trebuie să beneficieze fie de timp liber compensatoriu, fie de un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în acele zile.

Comments