O educatoare din județul Botoșani are nevoie urgentă de sânge. Este vorba despre Violeta Murariu, cunoscută de generații întregi de copii drept omul care i-a întâmpinat mereu cu blândețe, răbdare și dragoste.
În prezent, aceasta este internată la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani și are nevoie urgentă de donatori.
„A șters lacrimi, a încurajat pași mici și a pus suflet în fiecare generație pe care a crescut-o. Pentru mulți dintre noi, a fost mai mult decât o educatoare — a fost parte din copilărie, colegă, prietenă. Acum are urgent nevoie de sânge. Într-un oraș în care toți ne știm între noi, unde ne salutăm pe stradă și unde am crescut împreună, cred că putem fi uniți și de data aceasta. Poate fiecare dintre noi nu poate face mult, dar împreună putem însemna o șansă la viață”, este apelul transmis de apropiați.
Persoanele care pot dona sunt rugate să se prezinte vineri, între orele 07:00 și 11:00, la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani și să menționeze numele Murariu Violeta.
„Vă rugăm din suflet să distribuiți. Uneori, un simplu share poate ajunge exact la omul care poate salva o viață. Să fim acum alături de omul care a fost alături de atâția copii”, au mai transmis cei apropiați.