Primăria municipiului Botoșani organizează, în luna iunie, licitații pentru rezervarea locurilor de parcare din zonele I și II ale orașului.
Licitația pentru locurile de parcare din Zona I va avea loc pe 4 iunie 2026, începând cu ora 09:00, la Cinema „Unirea”, iar cea pentru Zona II este programată pe 8 iunie 2026, de la aceeași oră și în aceeași locație.
Pe 4 iunie pot participa cetățenii care domiciliază sau au reședința în Zona I, care cuprinde cartiere și străzi precum Bulevardul Mihai Eminescu, Gării, Aprodu Purice, Împărat Traian, Săvenilor, Tudor Vladimirescu, Ion Pillat și zona ANL Cişmea. Licitația vizează parcările aferente acestor zone și ale străzilor adiacente.
Pe 8 iunie vor fi scoase la licitație locurile de parcare pentru locuitorii din Zona II, perimetrul delimitat de Bulevardul Mihai Eminescu, Sucevei, Primăverii, Pacea, Mihail Kogălniceanu, Viilor, Patriarh Teoctist Arăpașu, Maior Ignat și Petru Rareș, inclusiv zona ANL Bucovina.
Municipalitatea precizează că licitațiile se vor desfășura pentru parcările din străzile și aleile aferente celor două zone rezidențiale.