ADS
ADS
ADS
Mai multe râuri din județul Botoșani, sub atenționare hidrologică
By Administrator
Published on 13/05/2026 09:30
STIRI

Hidrologii au emis un Cod Galben de inundații locale, valabil până miercuri, la ora 09:00, pentru mai multe bazine hidrografice din județul Botoșani.

Avertizarea vizează râul Prut și afluenții aferenți sectorului amonte, Bașeul și afluenții din bazinul superior, precum și râurile Jijia și Sitna, împreună cu afluenții din bazinele mijlocii și inferioare.

Specialiștii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, cu posibile efecte de inundații locale. De asemenea, sunt așteptate creșteri ale debitelor și nivelurilor pe râurile mici, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a anunțat că a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a eventualelor situații de urgență generate de fenomenele hidrologice prognozate.

 

Comments