Mii de botoșăneni s-au mobilizat împotriva inițiativei primarului Cosmin Andrei privind menținerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Campania de strângere de semnături coordonată de preotul Andrei Manolea, directorul Centrului de adicții „Sfântul Apostol Andrei", a depășit pragul necesar pentru ca subiectul să ajungă în atenția Consiliului Local.
Pentru ca inițiativa cetățenească să poată fi dezbătută oficial, erau necesare minimum 4.675 de semnături valabile. Potrivit organizatorilor, peste 6.000 de botoșăneni au semnat împotriva deciziei privind păstrarea jocurilor de noroc în oraș.
„Această campanie s-a încheiat. Suntem mulțumiți de numărul de semnături. Avem undeva la peste 6.000 de semnături. Sperăm să reușim ceea ce ne-am propus alături de Biserică. Biserica întotdeauna a susținut familia. Din păcate, jocurile de noroc și celelalte au dezbinat familii", a declarat Ioana Miron, reprezentant al campaniei.
Inițiatorii demersului susțin că își doresc limitarea impactului jocurilor de noroc asupra comunității și atrag atenția asupra efectelor pe care dependența le poate avea asupra familiilor.