Patru copii s-au născut în prima zi de Paște, la Maternitatea din Botoșani, aducând bucurie familiilor lor chiar în zi de sărbătoare.
Este vorba despre un băiat și trei fetițe, însă două dintre nou-născute au avut nevoie de îngrijiri speciale și au fost internate la Terapie Intensivă.
Una dintre fetițe, cu o greutate de 3.500 de grame, a venit pe lume prin operație de cezariană și este prematură, fiind internată în secția de Terapie Intensivă.
De asemenea, o altă fetiță, născută tot prin cezariană, cu o greutate de 3.190 de grame, a fost preluată de cadrele medicale și monitorizată în aceeași secție.
„Din păcate, și în zi de sărbătoare sunt copii în Terapie Intensivă, dar sunt stabili, niciun copil intubat”, a transmis un cadru medical din cadrul maternității.
Medicii spun că, deși situația este delicată, starea bebelușilor este stabilă.