Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că platforma informatică a sistemului sanitar va fi deschisă direct pacienților, care vor putea accesa dosarul electronic de sănătate începând din vara acestui an.
După ani de întârzieri, autoritățile susțin că sistemul va deveni, în sfârșit, accesibil publicului larg, permițând consultarea istoricului medical de pe telefon, tabletă sau computer, informează EVZ.ro.
Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a explicat că fiecare pacient va avea propriul cont: „Vom deschide această platformă pentru întreaga populație a României. Fiecare pacient va putea să intre de pe telefonul mobil sau de pe computer, cu user și parolă, în propriul dosar medical”.
Până în prezent, dosarul electronic de sănătate era utilizat în principal de medici și furnizori de servicii medicale. Odată cu noile modificări, sistemul va deveni un instrument direct pentru pacienți, care vor putea accesa și transmite informațiile medicale către alți specialiști.
Modernizarea platformei a fost realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în contextul în care sistemul informatic actual are o vechime de peste 20 de ani.
Totodată, conducerea CNAS a atras atenția asupra problemelor financiare din sistemul de sănătate. Anul trecut, dezechilibrul dintre venituri și cheltuieli a fost estimat la aproximativ 11 miliarde de lei, afectând funcționarea unor servicii medicale.
În prezent, peste 11 milioane de persoane contribuie la fondul de sănătate, în timp ce aproximativ 7–8 milioane de beneficiari nu plătesc contribuții, ceea ce accentuează presiunea asupra sistemului.
În ciuda acestor dificultăți, statul continuă să acopere costuri foarte ridicate pentru tratamente complexe, unele terapii ajungând până la 1,7 milioane de euro per pacient.