ADS
ADS
ADS
Guvernul pregătește o nouă intervenție pentru prețul carburanților. Ce soluție ia în calcul Executivul
By Administrator
Published on 27/03/2026 09:34
STIRI

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Executivul pregătește un nou set de măsuri pentru reducerea prețurilor la carburanți, care ar putea fi adoptate până la finalul zilei de luni.

Potrivit acestuia, soluția analizată cel mai probabil vizează reducerea accizei, în condițiile în care diminuarea TVA ar putea genera probleme în raport cu legislația europeană, notează StirileProTV.

„Ne propunem ca, până la finalul zilei de luni, să venim cu o a doua măsură care să însemne o intervenţie pentru a reduce taxele care sunt stabilite pentru combustibili”, a declarat premierul.

Anunțul vine după ce Guvernul a decis deja declararea stării de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026.

Prima serie de măsuri urmărește:

  • limitarea exporturilor de motorină și țiței în cazul unei crize de aprovizionare;
  • plafonarea adaosurilor comerciale raportate la media anului trecut;
  • reducerea componentei de biocombustibil, care influențează prețul final.

Premierul a explicat că reducerea accizei este varianta cea mai realistă, însă aceasta depinde de calcule privind impactul bugetar și perioada de aplicare.

„Din punct de vedere al accizelor este cea mai facilă soluţie şi foarte probabil ne vom duce pe acest aspect”, a precizat Ilie Bolojan.

În același timp, Guvernul ia în calcul ca veniturile suplimentare încasate din TVA, generate de scumpirea carburanților, să fie returnate populației prin reducerea accizelor.

Șeful Executivului a avertizat însă că orice intervenție trebuie atent calibrată pentru a evita efecte negative, precum blocaje în aprovizionare sau perturbări ale importurilor.

Contextul internațional rămâne factorul decisiv, în condițiile în care conflictul din Orientul Mijlociu continuă să afecteze piața globală a petrolului.

„Cea mai bună situaţie […] este să se ajungă la o formă de armistiţiu […] pentru că efectele […] sunt defavorabile tuturor economiilor”, a mai declarat premierul.

 

Comments