ADS
ADS
ADS
Un botoșănean a ajuns după gratii din cauza unei infracțiuni rutiere
By Administrator
Published on 26/03/2026 10:36
STIRI

Un bărbat de 35 de ani din județul Botoșani a ajuns în penitenciar după ce a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni la regimul rutier.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare, miercuri, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Săveni.

Bărbatul, din comuna Ungureni, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și o lună de închisoare.

Acesta a fost identificat de polițiști în municipiul Botoșani, fiind ulterior preluat și escortat la Penitenciarul Botoșani, unde urmează să își execute pedeapsa.

Reprezentanții IPJ Botoșani au precizat că măsura a fost dispusă în urma condamnării pentru o infracțiune rutieră, fără a oferi alte detalii suplimentare.

 

Comments