Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și nr. 4 Dorohoi, au desfășurat, miercuri, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, dar și pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
Activitățile au avut loc pe raza municipiului Dorohoi, unde oamenii legii au legitimat 40 de persoane și au oprit pentru control 35 de autoturisme.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 6.000 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, a fost retras un certificat de înmatriculare.
Acțiunea face parte din demersurile constante ale polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și prevenirea faptelor antisociale.