Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2026 se va desfășura în peste 1.350 de unități de învățământ din țară, reprezentând peste 95% din total, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.
Conform informațiilor centralizate joi, 19 martie, la ora 16:00, simularea va avea loc în 1.358 de unități (95,16%), cu participarea a peste 131.000 de elevi din clasele terminale de liceu.
În același timp, 69 de unități de învățământ (4,84%) au anunțat că nu vor participa la simulare, însă situația ar putea suferi modificări până la debutul probelor.
Ministerul Educației a precizat că peste 60.500 de elevi au participat deja la simulări organizate la nivel local.
„Mulțumim tuturor cadrelor didactice care, indiferent de sarcinile avute în organizarea și desfășurarea acestor simulări, au contribuit și contribuie la derularea acestui demers important, realizat în interesul elevilor, pentru evaluarea nivelului de pregătire actual, identificarea eventualelor lacune în pregătire și familiarizarea acestora cu condițiile de desfășurare a examenelor naționale din vara acestui an”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian.
Simularea probelor scrise va avea loc săptămâna viitoare, după următorul calendar:
- luni: Limba și literatura română;
- marți, 24 martie: proba obligatorie a profilului;
- miercuri: proba la alegere a profilului și specializării;
- joi: Limba și literatura maternă.
Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:
https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/