Circulația pe drumul dintre Botoșani și Suceava a fost blocată, sâmbătă dimineață, după ce o barieră feroviară s-a rupt la o trecere la nivel cu calea ferată situată între localitățile Huțani și Dumbrăveni.
Din cauza defecțiunii, semnalele luminoase au rămas blocate pe culoarea roșie, iar șoferii au fost nevoiți să oprească, formându-se rapid coloane lungi de autoturisme pe ambele sensuri de mers.
Potrivit martorilor, sute de mașini au rămas în așteptare, refuzând să traverseze calea ferată din cauza semnalelor de avertizare rămase active.
Pentru a evita blocajul, mai mulți conducători auto au ales să părăsească șoseaua și au continuat deplasarea pe un drum alternativ prin câmp.
Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:
https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/